Anunțul Jandarmeriei după incidentele cu ultrașii Craiovei! Ce sancțiuni au primit fanii olteni

Anunțul Jandarmeriei după incidentele cu ultrașii Craiovei! Ce sancțiuni au primit fanii olteni
  • Publicat:
  • Actualizat:

U Craiova 1948 a învins la Drobeta Turnu Severin, 5-0, în derby-ul cu Rapid, dar au existat incidente între fanii olteni și forțele de ordine.

Aproximativ 150 de suporteri ai galeriei Peluza Sud 97 au fost să-și susțină echipa. Au făcut un show pirotehnic în fața stadionului însă au exista și contre cu Jandarmeria.

Zece persoane au fost sancţionate contravenţional pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, precum şi pentru nerespectarea regulilor de protecţie sanitară. De asemenea, un suporter al oltenilor a primit interdicție de acces la competiţiile sportive pe o perioadă de șase luni.

Au aruncat cu torțe în forțele de ordine

„După începerea meciului, o parte dintre aceştia, în mod spontan, au aruncat în arena sportivă şi asupra forţelor de ordine cu mijloace pirotehnice (fumigene şi petarde). În acest context, forţele de ordine au somat suporterii să înceteze acţiunea ilegală şi să părăsească zona, aceştia nerespectând indicaţiile forţelor de ordine, ceea ce a impus intervenţia acestora pentru dispersarea lor şi îndepărtarea din zona stadionului, se arată în comunicatul Jandarmeriei Mehedinţi.

„Nu a fost nevoie de acordarea de îngrijiri medicale”

„Precizăm că în urma intervenţiei forţelor de ordine, nu a fost nevoie de acordarea de îngrijiri medicale, nici personalului forţelor de ordine, nici suporterilor. Cu această ocazie, precizăm că structurile M.A.I. manifestă toleranţă zero în orice situaţie în care se constată încălcarea legii, tulburarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi orice manifestaţie publică ce poate pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi care nu au legătură cu spiritul de fair-play în care trebuie să se desfăşoare competiţiile sportive”, mai specifică sursa respectivă.

Suporterii Craiovei au fost fugăriți de jandarmi! VIDEO

Meciul U Craiova 1948 SA – Rapid a fost derby-ul etapei a 7-a a Ligii 2, un joc așteptat cu sufletul la gură în special de fanii olteni, după o lungă perioadă de meciuri cu adversari modești în ligile inferioare, după înființarea clubului din Liga a 4-a. Fanii nu au avut acces pe stadionul din Drobeta Turnu Severin, din cauza restricțiilor legate de pandemia de COVID-19, dar și-au făcut simțită prezența în afara arenei.

După primul gol marcat în meciul disputat sâmbătă seară, suporterii de la Peluza Sud ’97 au aprins petarde și fumigene, dincolo de peluza stadionului Municipal, iar scandările lor au ajuns la jucători. În tribune au poposit însă și petarde, iar câteva dintre scaune chiar au luat foc.

Momentele de entuziasm printre suporteri nu au durat însă mult, fiindcă după incidentele provocate după primul gol, fanii craioveni au fost îndepărtați de Jandarmerie din imediata apropiere a stadionului. Cei care s-au opus au vor răsplătiți cu bastoane și cu gaze lacrimogene.

Suporterii au ripostat și au aruncat cu torțe către jandarmi. Unul dintre ei a fost lovit, dar nu a avut nevoie de intervenția unui echipaj medical.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau la bloc
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×